Incursiune in Costila

Disclaimer: descrierile de pe lungimi sunt din amintiri si nu sunt complete.

Prin iulie treceam prin Busteni mergand catre Bucuresti, cu destinatia finala Krapets. Tot drumul m-am holbat catre abrupt, catre PVA si ma bucuram de trafic - asa aveam mai mult timp sa ma uit. Dupa aceasta scurta intrevedere tot drumul m-am gandit la cat de fain a fost acum un an cand am mers cu Deb, cu bune si cu rele, a fost o tura care mi-a re-adus in prim plan sentimentele intense care ma atrag catre catarat.
La prima oprire i-am scris lui Andrei propunandu-i o tura in Costila, unde nu mai fusese niciodata.

A trecut timpul, s-au aliniat (partial) planetele si pana la urma am stabilit ca o sa mergem in formatie de 4 intr-un weekend prelungit din august. Eu urman sa fac echipa cu Mihai, care nu avea experienta multa la multipitch (aproape 0) dar prindea foarte repede, catara foarte bine si cel mai important avea moral bun, chef de glume tot timpul.

Am dormit joi la caminul alpin, vineri am lucrat remote (binecuvantat fie WFH) si dupa ce am inchis laptopurile, cu rucsacii plini de apa, mancare si echipament am luat-o la deal.

Planul meu era sa pargurgem in fiecare zi cate un traseu intr-un perete diferit, ca sa vedem accesul catre cati mai multi pereti si sa ne bucuram de privelisti cat mai variate.

Izvorul de pe firul Vaii Albe era in conditii bune, am fi putut lua apa de aici, dar ne fiind siguri am ales sa caram cam 5 L de persoana. Dupa 1h jumate, cu tot cu pauze, am vazut refugiul, iar printre brazi se arata si Peretele Vulturilor si al Costilei.

Vineri seara am apucat sa parcugem traseul Cataratorului, extrem de bine asigurat o placere, mai ales LC2. Cu aceasta ocazie Mihai a facut prima oara contact cu conglomeraul si a si facut primul lui rapel (care se intampla sa fie la frontala).

Inominata
Sambata am ales Peretele Vulturilor, iar dupa experienta din Fluturele de Piatra din anul precedent, m-am documentat care ar fi cel mai compact traseu, raspunsul a fost clar: Inominata. Cu 6-7 lungimi de coarda iar pasul maxim de 6b+/6c se arata ca exact genul de traseu pe care voiam sa-l parcurgem.

Acces
Dupa ce cu un an in urma am ajuns sa balauresc pe Valcelul Policandrului pe niste friabilitati ingrozitoare, am fost mai atent la approach de aceasta data, acesta fiind foarte simplu in fapt: Mergi pe langa tancul mic pana la Suzana, faci stanga si urci pe valcel pana ajungi la o pasite unde urmezi poteca spre stanga apo continui pe poteca pana la perete, terenul devenind oarecum expus.

Catarat:
Ne-am inteles de jos ca in lungimile unde sunt mentionate mobile in descrierea de pe climbromania <link>
LC1: Porneste pe un diedru/fisura, asigurata cu niste spituri dar dupa care ajuta un totem galben plasat in fisura pentru ca distanta pana la urmatorul e spit e mare.
Filatorul are un spit pentru a sta lonjat - foarte convenabil. Lungimea continua pana la o placa ce arata foarte apetisant ca laterala, dar stiind cum stau lucrurile in costila mi-a fost frica sa ma ating de ea. Mai urmeaza niste miscari pe picioare pe prize mici pana imi dau seama ca nu am ce face, si trebuie sa apuc placa, dar o iau din partea de deasupra, unde se dovedeste a fi buna si bine prinsa de perete.
LC2: Porneste Mihai, trece pasul fara prea mari probleme si se orienteaza bine, traversand spre biscuite in partea superioara. 

LC3: Lungimea cu pasul, am putine emotii dar apoi imi amintesc ca sunt spituri si cel mai grav lucru ce se poate intampla e ca nu o sa-mi iasa pasul la vedere (mare lucru, nu ar fi deloc prima oara :)) ). Descrierea mentioneaza o arcara in partea dreapta spre care merg, ajutat de un totem verde compensez pentru distanta dintre asigurari, ajung la un spit si continu in sus pe arcara.. pana imi dau seama ca nu mai sunt asigurari, apoi le observ in stanga departe, mai jos de mine, asa ca descatar pana inapoi sub spit de unde traversez stanga. Ajuns la pasajul cheie, scurut mainile, analizez fata care avea la inceput niste prize bune dar apoi doar spituri, nu mai vad prize.. imi zic ca e normal, e totusi 6c! ma blochez cand se termina prizele bune si aleg sa stau in coarda, ca apoi sa-mi dau seama ca traseul e prin stanga asigurarilor. O latera, un pocket triunghiular la dreapta si apoi cu stanga suuus intr-o galeata (sunt 2 prize care par galeti de jos, cea din stanga era buna, cea din dreapta era teapa). Apoi mai urmeaza ceva miscari frumoase si unde trebuie sa te incorzi putin, apoi regruparea langa cuibul de vulturi.

LC4: traverseaza dreapta iar apoi dupa cativa metrii (cu prima ocazie) merge in sus peste un biscuite-colt-surplomba. Inainte de a ma anja in pas am pus o nuca si apoi un friend (desi un totem galben era suficient). Prind marginea (foarte buna) la maini, picioarele pe unde apuc si ma ridic sa vad ce-o fi pe sus.. surpriza: spit!.. il asigur din blocaj si descatar iar ca sa scutur de doua ori. Ma ridic iar si continui traversarea catre regrupare, unde cred ca mai pun un totem mare.

Aici ne bucuram de o pauza pe brana, ne uitam la nori, schimbam impresii..

LC5: Mihai porneste catre stanga unde se vede un piton, trece buza si reuseste sa se orienteze catre urmatoarea regrupare

LC6: Diedru, catarare pe prize bune intr-un diegru putin surpombat. Aici avem spituri, pitoane, pene de lemn, posibilitate de pus frienduri, pentru toate gusturile :)

LC7: teren usor pana la o regrupare cu pitoane si un spit ceva mai sus

LC8: Nu e chiar o lungime, dar am ramas legati in coarda pana la statia de rapel care e pe cealalta parte de creasta, se merge pe pamant

Retragere: Eram putini confuzi legat de retragere: pe climbromania era mentionat un singur rapel, altii ziceau ca sunt 5-6-7.. fara numar. Am facut primul rapel si am continuat la vale pe valcel, pana am gasit o saritoare cu un spit de rapel apoi inca unul, apoi copaci, am trecut printr-un horn mare (nu mai stiu exact numele).

"Ba, cred ca-mi plac rapelurile!"

Tot in jos, ba in descatarare, ba in rapel, ajungem inapoi la palcul de iarba unde am facut stanga la approach, si apoi in continuare pana la refugiu.

Smecher

Urmatorea zi alegem "ceva scurt", mai precis traseul Smecher din Peretele Costilei - 6b/+, 4LC, spituri, vreme buna.

In urma cu un an am mai facut in peretele asta traseul Balcoanelor, teoretic stiam approachul, practic totul parea nou si ne-a luat cam mult sa ne orientam la fiecare saritoare.
la un moment dat ne-am pus hamurile si am mai facut "lungimi" - capul mergea ne-asigurat, dar macar secundul nu mai risca atata. Nu a fost cea mai rapida varianta, dar nici nu ne grabeam. La un moment dat am ajuns la o traversare cu un cablu ruginit care nu am reusit sa intelegem in ce este ancorat - parea sa fie doar prins sub niste bolovani.. am mai pus si noi cativa bolovani peste si am mers asa pe el. La celalalt capat un piton ruginit.. o adevarata inginerie .

Ajunsi la ultima saritoare (vedeam peretele, iar eu recunosteam intrarea in balcoane nu ne venea sa o cataram pe direct (parea destul de spalat si expus) am venit cu superba idee (deloc) de a merge in stanga pe o poteca de pamant, ca apoi sa urcam prin padure in speranta ca acea poteca ar cobora inapoi in vale, si noi odata cu ea, in siguranta.. Nu a fost deloc mai sigur sau mai simplu, asa ca dupa o jumatate de ora buna pierduta am rapelat dupa un copac, apoi dupa un bolovan ca mai apoi sa ajungem la baza saritorii de care ne fusese frica. Apoi am catarat-o si a fost mult mai ok decat credeam.

In moment de-astea ma tot gandesc "Ce bine era sa fi fost cu cineva care stie zona.."

Ajunsi cu chiu cu vai, putin descurajati, la baza peretelui identificam intrarea, citim descrierea lui Dana si incercam sa identificam linia primei lungimi.

Am ales sa incepem lungimea chiar din vale: mai comod de pregatit corzile, de filat, etc.

LC1: pleaca pe niste praguri friabile pana la regruparea de unde incepe cu adevarat traseul, apoi se asigura un spit la buza tavanelului si se merge putin spre dreapta, depasim surplomba cu ajutorul unor bolovani mari incastrati, eram putin speriat dar a fost mai usor decat credeam. Continui catre dreapta spre fisura oblica cu iarba si doua pitoane. De aici ma uit dupa urmatorul spit... vad unul departe sus in stanga si continui sa le caut pe celalalte pana acolo... dar nu vad nici unul

"Nu se poate. Eu nu catar pana acolo asa!" - strig eu. incep sa ma gandesc cum sa ma retrag din pitoanele alea doua, nu-mi placea deloc distanta.. dar cat stateam acolo ma tot uit si ma conving: hai ca e fata cazuta, hai ca compact, uite acolo sunt prize mari.. pe principiul cu care m-am obisnuit in chei "Daca nu sunt asigurari inseamna ca e usor' m-am convins incet incet sa incerc. Picioarele au luat-o inainte, in timp ce mintea inca isi punea intrebari.. incet incet am ajuns deja prea departe pentru a mai avea sens sa merg inapoi. Incetisor incetisor, ajung la spit, il asigur si il aud pe Mihai pe jumatate amuzat, pe jumatate usurat:
 

"Bine ma!"

Continui catre tavanelul unde stiam ca e pasul, si stiam o informatie cheie "priza buna e la stanga". Gasesc priza, ochesc un bolovan bun deasupra tavanelului, aranjez picioarele si cu o miscare hotarata ma lansez si il prind.. ridic si picioarele, asigur si apoi ajung si in regrupare. Dupa ce imi dau seaua ca am trecut pasul traseul si pasul psihic (personal), imi dau seama ca nimic nu ne mai opreste pana sus.

"Imi faci o poza??" - nu voiam sa uit lungimea aia

Restul lungimilor sunt pe acelasi stil: fete compacte, distante maricele (chiar mari). Sus ne bucuram de priveliste, vedem locul din creasta vulturilor de unde am rapelat cu o zi in urma, impartim un baton si ne pregatim de rapel.

 

Aici exista 2 variante pentru a lega rapelurile pana inapoi in vale, recomand a se citi cu atentie descrierile, conteaza ce spituri alegem sa folosim, unele variante fiind foarte intinse. Eu nefiind atent a trebuit sa las corzile sa treaca prin cosulet si sa mai merg 2m pana la statia urmatoare de rapel in Hornul Peretelui Costila (cred ca asa se numea).

Restul retragerii a fost destul de faina, am rapelat din spituri, bolovani, pitoane.
                                          

DDR 

Fara prea multa apa ramasa si destul de obositi decidem sa plecam luni, dupa ce mai cataram ceva aproape de refugiu. La recomandarea lui Bogdan Lazar incercam DDR - escalada, miscari faine un 6c cinstit. am gasit miscarile dar nu am mai avut chef sa stam sa lucram, sa legam.. ne declaram multumiti si ii o luam catre casa, multumiti ca totul a iesit bine si ne-am astamparat putin dorul de Costila, dar pe drum spre casa faceam deja planuri pentru PVA, pentru a lega DDR, etc

 

De final

In momentele mai ciudate, neasigurat pe teren friabil, sau cand avem multi metrii pana la urmatorul spit imi aminteam constant de versurile de la travka:
"Au trecut destui ca sa treci si tu" - ma motivam asa ca sigur ma descurc, ca sigur nu se rupe fix cu mine, etc