Weekend in Retezat - Muchia Mare si bolovaneala

Pentru Muchia Mare, scroll putin mai jos.

Cu gandul de a scapa de caldura din oras dar si de a ne bucura de Retezat plimbandu-ne sau catarand hotarasc impreuna cu Ina sa ne luam o zi de luni libera si sa mergem un weekend prelungit la Bucura.

Vineri seara, putin dupa ce am trecut de bariera de la Gura Apelor, masina hotaraste sa ne faca viata mai interesanta: un zgomot ciudat de sub capota, fum si apoi pauza - totul se opreste. Dezamagiti, obositi de drum si putin debusolati, o impingem inapoi la vale pana intr-un loc unde nu incurca pe nimeni punem cortul urmand ca dimineata sa refacem planurile.

Sambata, dupa ce cautam semnal si gasim doar in casuta paznicului de la baraj (doar pe orange sau digi) reusim sa ne gasim o platforma care sa vina dupa masina luni. Acestea fiind spuse, strangem cortul, facem iar rucsacii si facem autostopul pana sus in Poiana Pelegii. De acolo incepem urcusul si intr-un final ajungem pe la amiaz la Bucura, renuntand la planurile de catarat pentru ziua aceea.

Hotaram sa facem circuitul lacurilor neavand nici un chef sa mai facem diferenta de nivel pana pe unul din varfurile din jur. Mergand pe poteca ma catar in gluma pe un bolovan, Ina ma urmeaza si ne dam seama ca poate fi destul de distractiv.

Apoi incercam fiecare bolovan mai maricel pe care il gasim si deja simtim ca avem un scop pe ziua aceea: sa gasim cat mai multe trasee faine de bouldering si sa le dam nume (mai in gluma, mai serios).

Aici e prima linie faina, pe un bolovan de langa lac (vis-a-vis de salvamont), intitulata "Ciupi" de Ina, care a fost premierista:

Urmeaza mai multi bolovani, unii raman proiect - "poate ar merita aduse si espadrilele" - ma gandesc.

Repetam traseul "Bidonul de apa"

Intorcandu-ne de la Lacul Ana mai gasim un bolovan cu potential, unde gasim cam 7 linii - slab, vertical, surplomba. Desi nu am fost niciodata la bouldering afara, incepeam sa inteleg ce e asa distractiv :)

Ne intoarcem la cort plini de entuziasm, oarecum aclimatizati cu granitul si incantati de papucii de approach pe care i-am testat cum se cuvinte.

Un ultim traseu, intitulat sugestiv "Semnelor"

Duminica - Muchia Mare

De cand am auzit prima oare de Coltii Pelegii am avut impresia ca e un loc cu trasee grele, inaccesibil mie, incepatorului de atunci, si cu impresia asta am ramas pana de curand, cand mi-am amintit ca totusi parca nu mai sunt chiar incepator.

Am inceput sa ma documentez de pe climbromania, blogul lui Adi Valean si alpinet, si pe masura ce citeam deveneam tot mai speriat: friabil, pitoane proaste, pasi impusi.. pana si denumirile suna infricosator Coltii Pelegii, Muchia MARE... Dar oarecum linisit ca merg cu mobile si ca sunt destule statii de rapel pentru retragere alegem sa intram in traseul asta despre care nu prea am auzit sa aiba parcurgeri recente (mai tarziu aflu de la salvamont ca Joe Indianul a fost cu cateva zile inainte impreuna cu fiul sau). Initial planuiam sa-mi iau ciocan si pitoane avand impresia ca e vai-si-amar de asigurarile din traseu, dar fiind deja greu rucsacul, aleg sa le las acasa.

Approach:

Citim ca de la Bucura trebuie urcat in saua Bucurei si mers catre Peleaga. Daca stiam ca aproape ajungi pe Peleaga, probabil as fi incercat sa scurtez, sa urcam direct in saua de iarna macar, asa am avut de urcat si coborat Custura Bucurei cam degeaba.. in fine, ii dam inainte. Inainte de varf  trebuie coborat pe unul din cele doua valcele cu grohotis, noi am mers pe recomandarea din descrieri si l-am ales pe al doilea (cum mergi dispre colti catre Peleaga).

Inainte de coborarea pe valcel

Coboram pe grohotis si ne tot uitam la Muchie - arata impunatoare si destul de fioroasa.

Muchia vazuta din valcelul de acces

De pe valcel reperez o strunga pe care am vazut-o intr-o poza si ne hotaram sa urcam spre ea pe o panta de iarba cu bolovani urmata de un hornulet putin expus dar care nu punea probleme (am ocolit bolovanul prin dreapta).
 

Strunga unde am urcat din valcel, in stanga sus

 Traseul:

Cand ajungem sus pe platforma ne dam seama ca am fentat LC1 din greseala, care urca de la baza crestei - ar fi trebui sa coboram de tot si sa ocolim baza muchiei. Ina ma intreaba jumatate in gluma jumatate in serios: "Vrei sa coboram si sa urcam pe dincolo?". Ne echipam pana la urma acolo in strunga, fac o regrupare si ne pregratim sa "incepem" traseul. (o sa consideram asta ca fiind totusi prima lungime, astfel incat numarul celorlalte lungimi sa corespunda cu ce e in alte descrieri)

Regruparea cu LC2 in continuare

LC2: Urca pe un horn pana la o surplomba ce se depaseste pe partea stanga -  acesta ar fi pasul lungimii, estimez cam 6/+. De aici se continua pana la o brana de stanca unde sunt niste pitoane in dreapta si o fisura in stanga. Eu am regrupat la 2 pitoane si o nuca, dar daca as merge iar as folosi fisura si un piton ca sa regrupez mai comod, unde e mai mare platforma. Lungimea are multe pitoane - nici nu le-am asigurat pe toate, iar unde pareau mai nasoale, am ales sa pun friend. 

Pe LC2, vazuti de departe (multumim Aurora pentru poza)

LC3: O lungime care nu are un pas anume, cam 5+ per total. Se urmareste creasta pana la o statie de rapel dupa care se urca un tanc si se continua pana la o zona plata unde se regrupeaza la niste tancuri mari (unele suna mai bine decat altele, il recomand pe cel mai mare).

 

Pe LC3 (multumim Lucian Apostu pentru poza)

LC4: Incepe cu o fata verticala (care e putin surplombanta, desi nu ai zice de jos). Fata aceasta constituie unul din pasii traseului.

Fata cu pasul si o fata optimista

Fata prezinta o fisura in Y iar traseul urmeaza partea din stanga (unde se gasesc si pitoane). Eu de la cele 2 pitoane alaturate de la mijlocul fetei am continuat plin de avant drept in sus pana pe un prag (aproape de iesirea de pe fata). Cu cativa metrii pana la ultimul piton de sub mine imi dau seama ca trebuia sa urmez partea stanga a fisurii (cum se vede de altfel in poza asta si asta) si ca nu mai sunt nici pitoane nici prize bune in locul unde am ajuns. Cateva minute am tinut o priza oblica bunicica (cam de o falanga), scuturam mainile alternativ si incercam sa gasesc o solutie pentru problema in care am intrat luptand cu bratele care deveneau din ce in ce mai pompate. In sus nu se mai putea merge, in dreapta nici atat, in stanga parea dificil de traversat si nu puteam nici descatara. Caut posibilitati de asigurare dar nu vad nimic.. pipai prizele din jur si gasesc o fisura in stanga mea in care imi intra putin degetele. Fara sa vad fisura, montez un alien negru care parea sa tina.. asta imi da curaj si traversez catre stanga cu niste laterale si prize pe umar.. reusesc sa asigur urmatorul piton si sa ma ridic deasupra fetei. Rasuflu usurat.. capul imi era plin de scenarii groaznice cu cateva secunde inainte, pentru ca daca nu gaseam aceasta solutie, destul de sigur imi rupeam picioarele in platforma cu tancurile unde era si regruparea.


Lungimea continua oarecum lejer pe un horn, apoi se descara putin in dreapta pana pe o brana pe care se merge mai departe, apoi ajungem pe o crestuta pe care o descataram pana la regruparea formata din 2 pitoane (am suplimentat cu un totem negru). De aici am filat secundul cu cosuletul de la brau, corzile venind de sus (in urma descatararii).

Fericiti ca am trecut de pas, la finalul lungimii

Pentru versiunea mea nici nu are rost sa mentionez gradul, nu mi se pare ceva de incercat. Alte relatari zic ca ar fi 7-/7, Ina (care a mers pe unde trebuie) a zis ca ar fi un 7.

LC5: Continua pe o crestuta orizontala pana la o statie de rapel (unde am gasit un pet de 2L cu apa care statea intr-un echilibru fascinant) apoi urca o muchie ce nu prezinta probleme pana ajungem la baza unui jandarm, de aici trecem in stanga muchiei si urcam putin (gasim pitoane care ne ghideaza). Apoi dupa cateva cateva miscari spre dreapta suntem inapoi pe mijlocul jandarmului, pe o fata cazuta. De aici se continua tot in sus, urmeaza niste fisuri mari si foarte faine (unde gasim si niste pitoane). 

 

Inainte sa revin spre dreapta, pe mijlocul jandarmului

Continuam pana ajungem inainte de Saua Degetului unde gasim un piton si niste cordeline in jurul unui tanc. De aici exista mai multe variante: Descarat pana la regruparea de la baza urmatoarei fete sau regrupat si rapelat. Am vrut sa merg pana la urmatoarea regrupare pentru a castiga timp, dar a din cauza frecarilor (corzile intrau in diverse crestaturi si se blocau) am descatarat si catarat acea scurta portiune de 3 ori. 

"Ce frumoasa a fost lungimea asta! Foarte estetica" - apreciaza Ina, si ii dau dreptate, prize bune (la maini sau la picioare), miscari frumoase - cam 6/+ as zice.

Ina pe LC5 (multumim Lucian pentru poza)

LC5.1: Dupa asta am ales sa regrupez sus la "statia de rapel" - am folosit tancul si un friend in fisura din spatele acestuia.

De aici am filat-o pe Ina ca secund pana la tanc si am "lansat-o" pana in urmatorea regrupare. Ea a plasat 2 frienduri care sa ma asigure pe descarare, dupa care a tras corzile si m-a filat pana in regrupare.
Toata aceasta incurcatura putea fi probabil evitata daca asiguram mai bine corzile pe lungime si reuseam sa ajung pana in regrupare fara sa frece oribil (nu le mai puteam trage chiar daca ma lasam cu toata greutatea in ele). De asemenea, daca sunt descataratori cu incredere, se poate parcurge mai repede sectiuneam, fara asigurari :)

Se regrupeaza la 3 pitoane cu cordeline, regrupare comoda.

LC6: Lungimea cu faimoasa prabusire - care defapt nu prea afecteaza cu nimic lungimea :).
Inainte de a incepe cataratul am stat putin si am ochit niste repere ale lungimii: pitonul cu cordelina albastra (dreapta sus), o placa sprijinita de perete (in dreapta departe). Stiam ca trebuie sa ajung pe la toate astea.

Din regrupare ajungem sa asiguram un piton in dreapta sus care ne da incredere sa incercam primul "pas" al lungimii - plecarea din regrupare, constituita dintr-o ridicare mai inghesuita, dar care cu putin curaj merge bine. Apoi continuam pe prize bune ascendent-dreapta. Cand imi dau seama ca pitonul urmator e totusi departe si prizele nu mai sunt asa bune (iar cele bune misca putin) aleg sa plasez o nuca, ce imi da incredere sa continui. Ma intind tare spre dreapta si resusesc sa asigur cordelina albastra de pe prize bunicele. De aici urmeaza o travesare mai delicata spre dreapta (prize mici la picioare si prize orientate ciudat la mana). Continui traversarea cu niste laterale si schimburi de picioare pana ajung cu mana dreapta la un cioc foarte bun de stanca si imi aduc picioarele pe o placa mare care doar se sprijita de perete.. tropai putin de ea si o simt cum se misca cu totul sub mine... Cu gandul ca sta aici de cateva zeci bune de ani continui pana la urmatorul piton de unde urc drept pe o fata spalata dar care are totusi suficiente prize.
 

Traversarea aceasta as cota-o la 7-, nefiind foarte fizica dar care necesita putina tehnica. Tentatia a fost foarte mare ca in timpul traversarii sa prind cordelina albastra cu mana :)) am fost foarte fericit dupa aceea ca am reusit sa trec la liber.

Dupa traversare, cu un picior pe placa desprinsa

Se continua vertical si dupa inca niste pitoate asigurate se intalneste o regrupare intermediara (comoda) formata din 2 pitoane. Consolidez cu niste mobile si regrupez aici, desi se poate continua pe horn pana in creasta. Aleg sa fac asa din doua motive: previn frecarea corzilor si pot sa o vad pe Ina catarand astfel incat sa o asigur cat mai bine (sa nu o trag in traversare, sa recuperez pe culoarea potrivita tot timpul ca sa previn balansul in cazul caderii, etc).

Finalul lunigmii

Regruparea de dupa traversare

E frumos sa cateri, dar e frumos si peisajul :)

LC7: Se continua pe un horn foarte fain, ce poate fi catarat intr-o gramada de feluri: unele descrieri mentionau ramonaj, eu am mers in bavareza, Ina a facut ceva cu chei de picior.. gradul ar fi cam 6, prizele fiind generoase trebuie sa fim atenti la pozitionare. Am continuat pana unde creasta se mai domoleste si am regrupat la tancuri pe loc relativ drept.

Ina inspecteaza ultima lungime

LC8: In functie de unde se regrupeaza anterior, aceasta lungime este optionala (pentru unii). Noi am ales sa o parcurgem asigurati pentru ca parea ca ar mai fi niste pasaje destul de expuse - as recomanda oricui sa faca la fel. Am regrupat la finalul crestei.

Traseul a durat aproape 7h - cred ca se poate parcurge mult mai repede daca se cunoaste traseul din timp, daca nu se blocheaza corzile, se merge la cocomitent pe partea finala, etc - noi am fost foarte multumiti, nu aveam nici o graba.

Retragere
Pai.. nu prea e nici o retragere de facut (daca ajungem la finalul traseului) pentru ca ajungem la 15 m deasupra potecii pe care am venit. Noi am urcat Peleaga pentru putin semnal si ne-am intors la Bucura pe marcajul galben in lumina tot mai galbena a apusului.

Noi si creasta, o admiram dupa ce am catarat-o

Concluzii:
Un traseu care pe cat arata de fioros de jos pe atata e de spectaculos. Are pasi frumosi si e destul de bine/usor de asigurat: in afara de momentul cand am gresit grav linia nu m-am simtit in nici un moment in pericol.
Pe cat l-am simtit de provocator pe alocuri, pe atat a fost satisfactia de mare dupa ce am trecut la liber pasajele respective.
Fiecare jandarm arata impunator, de ne-trecut, dar pe cat te apropii iti dai seama ca "nu e dracul asa de negru" :)

Mentiuni:
- Am luat 20 de bucle (am citit undeva ca atatea ar fi recomandate) - dar au fost prea multe (cel putin pentru cum am mers noi). Daca as merge iar as lua maxim 16.
- Am fost foarte incantat cand mi-am dat seama ca a fost o decizie buna sa las ciocanul si pitoanele in dulap
- Desi nu e absolut obligatoriu, un set de frienduri e extrem util! De asemenea si niste nuci (am carat cu mine un set full de DMM nuts si unul de offsets, dar am folosit doar din nucile mici)
- Semicorzile sunt foarte utile (atat pentru a preveni frecarea cat si pentru eventuale retrageri rapide)
- Anourile de dimenisuni mai mari sunt utile aici (cred ca cel de 180 a fost cel mai folosit) si de asemenea mai multe de 120 sunt folositoare.
- Desi la soare transpiram si muream de cald, in traseu au fost momente in care am luat pufoaica pe noi, fiind creasta sunt portiuni foarte expuse si foarte vantoase
- Recomand si sursele astea pentru documentatie: climbromania, blogul lui Adi Valean si alpinet. Desi pe alocuri m-au debusolat, in general au fost utile.

Luni incepem coborarea de dimineata, fiind nevoiti sa ajungem la amiaz la baraj, sa asteptam platforma... Pe drum ne imprietenim cu Cristina - un om de munte veritabil, adevarat impatimit al Retezatului care ne povesteste din aventurile ei prin zona, ne da diverse sfaturi legate atata de munte cat si de viata. Intodeauna ma bucur cand mai intalnesc oameni de munte la munte :).
Facem iar autostopul pana la Gura Apelor, pe drum mai cunoastem oameni faini si sufletisti.

La final ne bucuram ca am reusit sa ne facem totusi tura, sa scapam de caldura Clujului si sa ne intoarcem cu plamanii plini de aer curat, sufletul plin cu dor de munte si mintea (a mea cel putin) impanzita cu noi planuri si idei de trasee.